Un voronean a ramas fara o parte din limba, dupa ce a fost tratat de dinti la un medic fals. Gheorghe Morosanu, de 62 de ani, s-a dus la un medic moldovean care lucra intr-o casa din centrul comunei si s-a ales cu limba taiata de o freza. Potrivit declaraţiei victimei, in timpul actului stomatologic din luna decembrie 2008, medical i-a fost secţionată parţial limba cu un aparat tip freză, care a generat o tumoare, fiind ulterior internat la Clinica Maxilo Facială Iaşi unde a suferit o intervenţie chirurgicală de extirpare o unei porţiuni a limbii .
Primele cercetări efectuate in cauză au condus la identificarea suspectului in persoana unui cetăţean domiciliat in localitatea Costeşti- Republica Moldova, care deţine viză legală de şedere in Romania, insă nu posedă autorizaţie de practică medicală, lucrind anterior ca tehnician dentar in Republica Moldova.
Victima a fost examinată medico-legal, stabilindu-se că tumoarea nu a avut legătură de cauzalitate cu lucrarea dentară ce i-a fost efectuată in luna decembrie 2008, lucrare care insă se impune a fi inlocuită, necesitind in acest sens 24-25 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare. Intrucit partea vătămată a precizat că nu doreşte să formuleze plingere prealabilă faţă de persoana care i-a efectuat lucrarea stomatologică pentru săvirşirea infracţiunii de vătămare corporală, cercetările in cauză sunt continuate doar sub aspectul săvişirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii.