Prefectul s-a intilnit, luni, cu liderii organizatiilor de pensionari din judet

Prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a avut luni o intilnire cu liderii organizaţiilor de pensionari, membre ale Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Virstnice.
Potrivit unui comunicat al Institutiei prefectului, primul reprezentant al guvernului in judeţ a dorit să afle direct de la pensionari despre problemele cu care aceştia se confruntă şi să primească eventuale propuneri de rezolvarea a acestora, fie prin emiterea unor decizii administrative, fie prin transmiterea şi susţinerea unor propuneri de modificări legislative.
"Una dintre problemele ridicate de reprezentanţii pensionarilor a fost aceea a preluării arhivelor de la fostele fabrici din zona industrială a municipiului Botoşani, fără de care pensionarii care au lucrat in grupa unu şi doi de muncă nu pot beneficia de drepturile care li se cuvin la pensie. Problema rămine nerezolvată atita timp cit nu există spaţii special amenajate in care să fie mutate aceste arhive", se arata in comunicat.
De asemeni liderii organizaţiilor de pensionari cer să fie consultaţi de către cei de la Casa Judeţeană de Pensii la repartizarea biletelor de tratament in staţiuni. Ba mai mult, aceştia cer transparenţă din partea CJP, care ar trebui să publice pe site-ul propriu criteriile şi modul de repartizare a biletelor respective.
La rindul lor, reprezentanţii veteranilor de război şi a văduvelor veteranilor de război s-au plins prefectului că, deşi există prevedere legislativă privind scutirea acestor categorii de persoane de la impozitul pe teren, primăriile nu acordă aceste scutiri din cauza unor neconcordanţe cu Codul Fiscal.