Cadrele didactice pot depune dosarele în vederea obținerii gradațiilor de merit la nivelul școlii până pe 20 martie. Reprezentanții sindicatelor locale din învățământ spun că anul acesta concurența va fi mai mare la obținerea gradațiilor, dat fiind faptul că anul trecut acestea nu s-au acordat, dar și datorită faptului că din acest an va beneficia de acest drept și personalul auxiliar din învățământ.
”Concurența va fi mai mare decât în ceilalți ani, iar la didactic auxiliar va fi cea mai mare concurență, având în vedere că de patru ani nu s-a mai acordat”, a spus Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din învățământ.
Gradația de merit se acordă pe o perioadă de cinci ani. Numarul maxim de gradatii care pot fi acordate se calculeaza astfel: din numarul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice si 16% din totalul posturilor didactice auxiliare existente la nivelul inspectoratului scolar se scade numarul de gradatii acordate personalului didactic si didactic auxiliar aflate in plata, avand in vedere ca gradatia de merit se acorda pe o perioada efectiva de 5 ani, fara a fi luate in calcul perioadele de suspendare a contractului individual de munca din motive neimputabile angajatului sau de exercitare a unei functii publice.