Sindicaliștii de la Spitalul Județean s-au întâlnit două zile cu reprezentanții Consiliului Județean și Spitalului Mavromati, pentru a discuta din nou asupra unor promisiuni neonorate privind unele drepturi salariale. Lia Temciuc, liderul Sanitas de la Spitalul Județean, a declarat că una din promisiuni viza promovarea asistenților medicali în grad principal de la 1 ianuarie, lucru care nu s-a întâmplat. Acordarea tichetelor de masă pentru prima jumătate a anului la spital a fost un alt subiect dezbătut între cele două părți.
”Am discutat despre bugetul spitalului, despre contribuția pe care Consiliul Județean a promis că o dă spitalului”, a spus Lia Temciuc.
Dacă problema acordării tichetelor de masă a fost rezolvată iar angajații vor primi bonurile pe șase luni, începând cu luna martie, problema promovării în grad a asistenților medicali nu a fost încă rezolvată.
”Este o discuție care nu s-a finalizat. Voi avea o discuție și cu Casa de Asigurări de Sănătate. Sumele previzionate nu-i permit managerului de la spital să ia o decizie la această dată. Sindicatele vor ca toți să fie încadrați la maxim. Sumele absolute pe care le dă Casa sunt cam acelea din 2012, ori în 2012 salariul minim pe economie era 700, iar acum este 975 și va ajunge la 1050 lei. Cheltuielile au crescut și este foarte greu să faci față și să păstrezi un echilibru în buget”, a menționat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu.