Anunţ de informare! GAL „Valea Başeului de Sus” constituie un factor stimulator al dezvoltării rurale sustenabile

antet Gal Baseul de SusAsociaţia Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) „Valea Başeului de Sus” constituie un factor stimulator al dezvoltării rurale sustenabile. Activitatea GAL Valea Bașeului de Sus se axează, în principal, pe  o strânsă cooperare cu comunitățile locale din spațiul orașului Săveni și al celor 10 comune componente în parteneriat. Sprijinind mediul rural în vederea dezvoltării sustenabile și a îmbunătățirii condițiilor de trai GAL-ul a derulat și continuă să deruleze acțiuni de promovare a programelor cu finanțare europeană, oportunități oferite populației rurale pentru valorificarea potențialului economic al activităților agricole.

Planul de Dezvoltare Locală a GAL Valea Bașeului de Sus, proiect finanțat în cadrul PNDR 2007-2013, reprezintă alinierea cu politicile și standardele europene privind gestionarea instrumentelor structurale și accesarea fondurilor cu valoarea nerambursabilă.

Strategia de dezvoltare teritorială s-a construit pe identificarea și conștientizarea necesităților și a aspectelor prioritare privind dimensiunea economică, socială și de mediu, conținând fișele a 10 măsuri incluse în Axa IV LEADER, atât în sectorul agricol, cât și non-agricol. În acord cu  identificarea prioritară a necesităților din teritoriu, GAL Valea Bașeului de Sus a încurajat și continuă să încurajeze cetățenii în dezvoltarea propriilor afaceri prin valorificarea produselor locale și prin creșterea investițiilor în teritoriu în această direcție.

Activitatea GAL în gestionarea fondurilor europene disponibile prin PNDR și destinate dezvoltării rurale s-a concretizat in lansarea a 6 sesiuni de depunere proiecte, în perioada mai 2013 – ianuarie 2015, in cadrul cărora la  sediul GAL Valea Bașeului de Sus au  fost depuse 88 de proiecte, 71 dintre acestea respectând conditiile de conformitate, eligibilitate si selecție.

Dintre acestea un număr de 60 de proiecte au fost declarate eligibile la AFIR, 59 dintre beneficiari semnând contractele de finanțare în valoare totală de 2.480.875 euro, ceea ce reprezintă o pondere de 97,29% valoare contractată din totalul strategiei. În prezent GAL Valea Bașeului de Sus se situează pe locul 22 la nivel național privind ponderea valorilor plătite către beneficiari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *