VIDEO Loredana Groza, concert extraordinar la Casa de Cultură a Sindicatelor. Tatăl Loredanei, venit special de la Onești pentru concert!

reveria concert loredana botosani6Una dintre cele mai mari artiste din România a susţinut, marţi seară. un concert la Casa de Cultură a Sindicatelor. Loredana Groza a ajuns în Botoşani cu ocazia turneului naţional Reveria, susţinut pentru al treilea an consecutiv. Artista a adunat sute de botoşăneni la show-ul său ce a debutat în jurul orei 20.00. Practic, sala Casei de cultură a Sindicatelor a fost arhiplină la showul susținut de divă și orchestra sa Aqurida

like facebookA „aterizat” pe scenă susţinută de o cordelină venind în mijlocul dansatorilor. Şi-a începutul spectacolul cu ultimul hit Risipitor, iar după prima melodie, a scăpat de pantaloni. A rămas într-o ţinută provocatoare etalând un corp de puştoiacă. Spectacolul s-a încheiat în jurul orei 22.o0 și pe parcursul celor aproximativ două ore, cântăreața a schimbat circa 8 ținute.

Bazat mai mult pe piesele sale de factură etno și lăutărească pe care le cântă alături de celebra orchestră, Loredana a avut un succes umitor la public care la final nu a mai lăsat-o să plece fiind chemată de trei ori. Alături de jurata de la Vocea României, s-au aflat și trei dintre tinerele voci descoperite în cadrul competiției.

Maria Hojda, Ilinca Bucilă și Dana Butaru au fost fetele din backing vocals care și-au demonstrat calitățile vocale pe intervalele de timp în care diva și-a schimbat ținutele.  A cântat de la Zig-zaga, Aroma Aroma, Apa, Tzuki până la Firicel de floare albastră sau Mi-am pus busuioc în păr. Aceasta din urmă a fost cântat împreună cu cele trei eleve de la Vocea României, momentul fiind unul extrem de aplaudat de public.

Loredana beneficiază în showul său de o întreagă recuzită și efecte speciale care completează deosebit seara incendiară și memorabil pe care o oferă publicului. Finalul a fost unul copleșitor atât pentru artistă cât și pentru publicul care în picioare a cântat cele două șlagăre lansate la începutul carierei O fată singură în noapte și Bună seara, iubite.

Efectele speciale şi band-ul din spate au întreţinut atmosfera de-a lungul întregului spectacol. Următorul spectacol în va susţine la bacău, pe cinci martie.

La concertul de la Botoșani au asistat și prefectul Costică Macaleți, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Cristian Achiței, dar și tatăl interpretei, Vasile Groza, venit special de la Onești pentru a o vedea live pe fiica lui.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *