Un bărbat de 66 de ani din municipiul Botoşani a provocat un accident de circulaţie, luni seară, pe DN 17, în comuna Vama din județul Suceava. În timp ce conducea autoturismul în spatele unui ansamblu de vehicule, el s-a uitat la un moment dat la telefon, a tras de volan dreapta spre acostament, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul, condus de un bărbat de 43 ani, localnic, parcat în afara părţii carosabile. Botoşăneanul a suferit leziuni uşoare.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Sursa: SuceavaNews