Ovidiu Portariuc a solicitat 600 locuințe ANL pentru municipiul Botoșani, care să fie realizate în trei etape. Primarul a făcut, săptămâna trecută, noi demersuri la nivel central pentru ca municipiul Botoșani să primească finanțare pentru locuințele ANL.
”În perioada următoare va fi discutat bugetul la nivel național și vor fi făcute repartițiile la nivel județean. Până la mijlocul lunii martie ar trebui să știm exact numărul de locuințe repartizate în acest an Botoșaniului. Am solicitat includerea a 600 de apartamente în trei faze”, a menționat Portariuc.
Edilul municipiului a spus că în prima etapă se dorește realizarea a 189 locuințe ANL în cartierul de pe Soșeaua Iașului și 40 apartamente în ANL Cișmea.
”Am speranța că vor fi aprobate. Am făcut toate demersurile, tot ce a ținut de noi până în acest moment, iar decizia este acum la Guvern”, a adăugat primarul municipiului Botoșani.