Trei tineri au ajuns la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie petrecut pe Calea Naţională din municipiul Botoşani.
Cei trei se aflau într-un BMW seria 7 şi se îndreptau dinspre Stadionul Municipal spre Piaţa Centrală, însă din cauza vitezei excesive maşina a deparat într-o curbă la dreapta, în zona mall-ului, şi s-a izbit de un stâlp de iluminat aflat pe scuarul ce desparte cele două sensuri de mers.
Şoferul, Angelo Timofte de 24 de ani fiul patronului caselor de amanet Unitcom se afla în maşină cu încă un tânăr, Florin Timofte de 22 de ani aflat pe scaunul din dreapta şi o fată de 18 ani aflată pe banchetă. În urma impactului maşina a fost avariată total, fiind afectată cel mai mult în lateral, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta a rămas încarcerat. De asemenea în urma impactului tânăra, care îşi serbase majoratul în luna ianuarie, a fost scalpată.
Pompierii au intervenit pentru a scoate tânărul prins între fiarele maşinii, iar o ambulanţă Smurd şi două ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au transportat cele victime la spital.
„Prin serviciul 112 a venit o solicitare pentru un accident rutier petrecut în faţa mall-ului. Ne-am deplasat la locul solicitării, am găsit trei victime, din care una încarcerată, o persoană cu traumatism cranio facial cu plagă scalpată, de sex feminin. Victimile au un prognostic bun”, a declarat medicul Liliana Mateciuc din cadrul SJA Botoşani.
Şoferul este suspect de consum de băuturi alcoolice, emanând halenă alcoolică, însă nu i s-a putut face testarea cu etilotestul, fiindu-i recoltate probe biologice la spital.
il cunosc pe acest personaj din vedere… si credeti-ma ca si-a facut-o cu mana lui … poate ati vazut cum circula prin oras, de parca si-a cumparat strada !
BMW Seria 7 !!!
Parintii sunt vinovati!
Soferul, acest Angelo, care de altfel se crede o vedeta a orasului, este defapt un fraier arogant. Pe langa faptul ca e plin de smecherie de nu mai incape in el mai este si prost gramada.
Acum jumatate de an a mai facut un accident in localitatea Sarca, jud. Iasi, nu e de mirare daca peste inca jumatate de an auzim iar de acest tanar facand-o lata iar. Politia rutiera ar trebui sa ii aplice o pedeapsa mai mare, mai ales ca era si baut la volan, iar evenimentele rutiere cauzate de acest tip au o frecventa destul de ridicata.
Sa ne pazeasca Dumnezeu caci toti avem copii.nu are rost sa judecam pe altii ,stiti cum se spune cine-i fara de vina sa arunce primul cu piatra.
Domnule Dell in urma cu 6 luni accidentul nu a fost provocat de el!Ar fi mai bine sa va informati inainte sa acuzati.Presa de cele mai multe ori fabuleaza!
cine n-are pacat sa arunce primul piatra
baiat. bun. intr-o zi isi va gasi drumul bun in viata
se mai mira cineva de ce sunt rca-urile atat de mari la soferii tineri? chestia e ca unii si le permit… cum e acest mucos
Sunt de parere ca nimeni nu pleaca de acasa cu gandul de a produce un accident…..si mai ales cu victime…..cine suntem noi sa criticam pe altii….cine ne da dreptul de a ne da cu parerea despre o persoana despre care stim doar ce se scrie in presa….hai sa ne gandim ca e bine ca nu au fost victime decedate…..si noi astia care comentam sa ii multumim lui dumnezeu ca soferul nu a fost unul dintre copii nostrii…ca in astfel de situatie nu am mai fii avut tupeu sa aruncam cu noroi intr-un om si nici nu am fi acceptat ca alte persoane sa ne critice aproapele…..
Si eu sunt de parere ca nimeni nu pleaca de acasa cu intentia de a face un accident, dar cand cineva pleaca de acasa cu intentia de a bea ca un nesimtit si de a consuma droguri ca ultimul boschetar, atunci iti lasi naibii masina acasa! Nu era in plan sa te droghezi? Chemi un taxi!!! Va mai intreb ceva: ce prieten te lasa sa te urci la volan dupa ce vede ca ai baut si te-ai drogat?(presupun si eu ca ei erau mai „curati” in momentul ala…sau macar domnisoara) Asa prieteni mai bine nu ai… Si da! Bine ca nu a fost unul dintre copii nostri in locul stalpului! De ce sa plateasca un nevinovat pentru inconstienta lui si celor din masina? Nu ma intelegeti gresit. Nu le doresc moartea, bine ca au scapat poate asa invata si ei o lectie in sfarsit! Dar o pedeapsa buna ii trebuie soferului pentru ca nu se poate ca sa scape basma curata ca sa omoare pe altii.
Si parintii au o parte de vina. Daca stii ce odrasla ai acasa (ma indoiesc ca nu au stiu intr-un oras mic) nu ii dai o masina cu motor mare…care nu este singura, mai are 2-3 pe langa. Sunt aproape sigur ca tanarul Angel nu lucreaza ca sa-si permita o asemenea masina si daca lucreaza nu cred ca este atat de inteligent sa castige destul la varsta lui sa aiba o masina asa.
Hai mai lasa-ti vrajeala…A baut putin si a vrut sa-i arate fatucii(care a fost scalpata) cum stie el sa mearga cu viteza prin oras. Parere mea : e un cocalar imputit, iar gagica..sa mai caute baieti cu masini tari, ca daca fara scalp a ramas, corpul mai are si alte componente, mai are ce lasa :)).
doar eu, esti prost? „nimeni nu pleaca cu gandul de a produce un accident” dar se stie ca viteza , carosabilul, alcoolul , si alti factori cresc sansele foarte mult, deci..
In fine, raman la ideea ca pentru unii banii sunt un blestem.
Angelo,boss du-te la Sah,lasa soferia daca nu esti in stare sa tii drept un „septar” de vre-o 80.000 de coco pe o strada cu 2 benzi..zii lu tactu’barosanu’ sa-ti cumpere o bicicleta de aia supermegaultra cu spite de „haur” cu aia poate nu mai dai de copaci!!
Mircea,saracu
tfhg
Lasati victimile impace si apucativa De laba
Astfel de specimene nu ar trebui sa mai conduca in viata lor. Daca era alta masina sau o persoana in locul stalpului? La puscarie cu el!