Ultimele umbre ale nopţii crescute din ziua aniversară a lui Eminescu au adus, in mod tulburător de simbolic, de parcă ar fi fost creată de o magie profundă, intens semnificatoare, o veste zguduitoare. Poetul Grigore Vieru, omul cel firav şi mereu pindit de boli, dar şi luptătorul eroic pentru valorile neamului puse in pericol, la fruntariile romanităţii, "in zona gri" a Basarabiei, a urmat şi el destinul mult clamat al marilor lui prieteni şi colaboratori, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, cu care impreună au creat nemuritoarele cintece ale sufletului naţional. Şi el, ca şi ei, a fost zdrobit de un bolid pe roţi, ca un simbol al urgiilor vremii noastre, al forţei brute care nu lasă nici o şansă fiinţei de energie spirituală luminată care a fost – şi care este oriunde şi oricind – un creator.
El a fost simbolul deşteptării conştiinţei naţionale in acea parte atit de vitregită a romanităţii, o fiinţă paradoxală, fragil şi neverosimil de blind ca om, dar dirz şi intransigent pină la incandescenţă in ipostaza de poeta vates, poet luptător in numele şi in fruntea mulţimilor pentru idealul unei cauze nobile. De aceea a fost şi cumplit de urit şi discreditat de către cei deranjaţi de aura lui, de prestigiul şi notorietatea lui, de legătura lui profundă cu mulţimile şi, dincolo de asta, de efectul in plan social al acţiunii lui. Scurt spus, in Basarabia s-a produs prima trezire romanească revoluţionară, inaintea celei din ţară; şi a fost una autentică, iar Grigore Vieru a fost liderul ei, poetul pur, inalt, curat ca lamura, idealist şi romantic, fără nimic din preocuparea pentru propriul interes ce-avea să caracterizeze mai apoi evenimentele ce-au urmat intre graniţele ţării şi să maculeze idealitatea jertfelor. De aceea el a şi fost perceput de mulţimi ca un simbol mai mult decit ca o persoană.
Pentru noi, cei din Botoşani, acest lucru este mai aproape decit pentru alţii căci aici, in mijlocul oraşului nostru, s-a pus la cale primul "proiect cultural" (care pe atunci nu se numea incă astfel), de colaborare trasfrontalieră, spectacolul Rădăcini de foc ce s-a desfăşurat pe scena Teatrului Mihai Eminescu şi mai apoi in alte săli mari şi pe stadioane, in localităţi din nordul şi estul ţării, (Rădăuţi, Săveni, Dorohoi, Suceava, Fălticeni, Bacău, Focşani, Vaslui) ridicind temperatura afectivă a mulţimii la cote nemaiatinse vreodată, ce vizau acel sentiment ce se trăieşte poate o dată intr-o generaţie istorică, sentimentul sublimului colectiv. Atunci au venit să cinte, pentru prima dată pe o scenă din ţară, mulţi artişti, printre care Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Acest fapt de-o insurgenţă de neinchipuit atunci a fost "uneltit" la Chişinău unde m-am deplasat in chip conspirativ, intr-o excursie prin O.J.T, ducind in taină invitaţia pe care, ca director pe atunci al Teatrului Eminescu, am fost in măsură s-o fac, utilizind de complicate şi ingenioase strategii, de-a veni cu toţii să evolueze intr-un spectacol la Botoşani, care s-a dovedit a fi, pină la urmă, "nu un eveniment artistic, ci unul istoric", cum avea să-l caracterizeze Vieru la incheierea turneului.
Rezultatul a fost unul inimaginabil căci adoraţia mulţimii il urmărea pretutindeni pe Vieru şi-i măsura, de fapt, dimensiunea reală a personalităţii sale, ca o umbră uriaşă a făpturii sale fragile. Acum făptura aceea nu mai există, el stingindu-se precum confraţii lui de luptă prin cuvint şi cintec, dar umbra ei simbolică se măreşte nemăsurat şi se proiectează pe fundalul miturilor naţionale, in ciuda tuturor piedicilor puse de mulţii vrăjmaşi ai adevăraţilor poeţi.
Grigore Vieru nu este, de iure, cetăţean de onoare al Botoşanilor, oraşul cu cei mai mulţi poeţi onoraţi in acest fel, căci probabil nu-i venise incă rindul; dar este, de facto, unul avant la lettre, prin nemăsurata adorare şi preţuire pe care i le-au oferit botoşănenii atunci, inainte de revoluţie, dar şi de fiecare dată cind a poposit aici pe urmele lui Eminescu, cel căruia i-a promis mereu, profetic – iar acum s-a ţinut de cuvint: "Stinge-mi-s-or ochii mie/Tot deasupra cărţii tale". De aceea imi imaginez şi sper că botoşănenii vor ţine, acum cind trupul poetului se grijeşte pentru marea călătorie, un moment de profundă reculegere şi de meditare asupra rostului creatorilor autentici in existenţa istorică a naţiunii.
Lucia Olaru Nenati
