Podul cladirii Primariei Botosani va fi mansardat pentru birouri

Executivul Primăriei Botoşani a decis, săptămina trecută, compartimentarea birourilor din clădirea veche aflată actualmente in reabilitare. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că exteriorul clădirii Primăriei Botoşani este aproape finalizat şi că se va trece la finisarea interiorului acesteia. "In birourile de acolo va funcţiona partea reprezentativă a primăriei, respectiv partea de conducere şi nu foarte multe birouri. Marea majoritate a birourilor vor rămine la Casa Cărţii şi chiar la Incubator, pentru că acolo intenţionăm să facem doar o primărie reprezentativă care să poată fi vizitată", a precizat viceprimarul Ghiorghiţă.A?Podul clădirii primăriei va fi mansardat, acolo urmind să se facă un număr de patru birouri.