Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie a vrut să îşi pună capăt zilelor, sâmbătă dimineaţă. Potrivit unor surse neoficiale, Cezar Surmei de 49 de ani ar fi avut o ceartă cu partenera de viaţă şi ar fi băut clor.
Poliţistul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati unde a primit îngrijiri medicale.
Subofiţerul activează în cadrul Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani. A fost ofiţer, însă a ajuns subofiţer după ce nu a mai susţinut unele examine. Sâmbătă dimineaţă trebuia să intre în tură.
A întârziat şi a început să fie sunat de un coleg, nu a răspuns, însă după ce i s-a făcut foarte rău din cauza clorului şi-a sunat colegul şi i-a spus ce s-a întâmplat. Acesta din urmă a chemat ambulanţa. În prezent, politistul este internat pe secţia de terapie intensivă fiind în stare critică.
Procurorii au declanşat o anchetă, însă deocamdată nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni.
2 thoughts on “Un poliţist a vrut să se sinucidă după o ceartă cu soţia”