Municipalitatea ameninta cu amenzi populatia si agentii economici care nu curata trotuarele de zapada

Populatia si agentii economici din municipiul Botosani vor fi sanctionati in cazul in care nu isi vor curata trotuarele din fata blocurilor, respectiv unitatilor. Anuntul a fost facut, marti, in cadrul unei conferinte de presa, de primarul Catalin Flutur. "Fac apel atit la populatie cit si la agentii economici, pentru ca suntem in perioada de iarna sa respecte Hotarirea de Consiliu Local si sa curete trotuarele din fata unitatilor sau locuintelor. Suntem absolut hotariti sa aplicam hotarirea fata de cei care nu respecta obligatiile din aceasta", a precizat primarul municipiului Botosani. Potrivit acestuia, amenda pentru agentii economici este cuprinsa intre 500 si 2.500 lei, iar pentru persoanele fizice intre 100 si 500 lei.