Locuieşte singur în căsuţă, îşi face focul, îşi pregăteşte masa, iarna nu prea iese din curte, însă vara iese la plimbare în fiecare zi. Ţine lângă piciorul mesei o sticlă de ţuică din care nu ia mai mult decât câteva guri într-o zi. Îşi aduce aminte cu acuitate scene din război, numele comandanţilor şi drumul de întoarcere în ţară, după ce şi-a încheiat misiunea în Cel de-al Doilea Război Mondial. La 102 ani, Vasile Chiponcă, din comuna Durneşti, satul Băbiceni este un personaj în faţa căruia te poţi înclina nu doar pentru că a atins această vârstă ci şi pentru frumuseţea şi simplitatea vieţii pe care o duce.
Pe 25 ianuarie, ziua în care a trecut pe al 103-lea an, copiii i-au pregătit o masă la care au participat reprezentanţi ai Garnizoanei şi Centrului Militar, primarul şi preotul din Durneşti dar şi subprefectul Gelu Ţigănucă. Sărbătoritul a binecuvântat merindele cu rugăciunea „Tatăl nostru” spusă cum numai la 102 ani se poate – cu întreg trupul şi din tot sufletul. A primit cadourile musafirilor, mulţumind apăsat pentru fiecare şi a încercat să citească diplomele oferite, însă ochii nu l-au prea ajutat.
Cea mai vie amintire din război o povestesc şi nurorile lui cu lacrimi în ochi: se întorcea din Odessa, după luptele corp la corp, călare, iar calul nu avea unde să pună copita din cauza cadavrelor de pe jos. Din Băbiceni au fost doi plecaţi – nenea Vasile şi cu Sacară, cel de-a doilea murind la Odessa, împlinindu-se astfel ameninţarea pe care le-o strigau ruşii: „Odessa noastră – moartea voastră”. Nenea Vasile a avut sarcina să-i ducă familiei Sacară vesta şi documentele camaradului de pe front. A făcut parte din Regimentul 24 – artilerie, Garnizoana Roman.
Vasile Chiponcă a avut şase copii din care doar cinci mai trăiesc. Aceştia i-au dat 16 nepoţi şi 15 strănepoţi, la aniversare fiind prezente toate cele patru generaţii pe linie paternă: Victoraş e cel mai mic strănepot, are 7 ani, în timp ce cel mai mare strănepot are 30. De soţie s-a despărţit cu zeci de ani în urmă, când aceasta a trecut la cele sfinte. Familia sa a rămas pe vremea comunismului fără cele 10 hectare de teren, iar, ca recompensă, Vasile a fost făcut preşedinte de CAP. Oamenii din sat îşi amintesc cât de bun gospodar era nenea Vasile dar mai ales că avea sufletul mare şi-i lăsa pe cei nevoiaşi să „ia” din producţiile agricole. Doar le spunea să nu exagereze, ca să nu bată la ochi.
Neîncăpătoare pentru toate rudele şi musafirii veniţi să-l felicite, căsuţa lui Chiponca s-a umplut duminică dimineaţă, iar orele au trecut repede cu bucuria şi emoţia sărbătorii. Sentimentul lăsat de întâlnirea cu băbiceneanul de 102 ani a fost unul vibrant: nu poţi să nu rămâi uimit de realizarea veteranului, de bucuria pe care o resimte în jurul lui şi de promisiunea că la 105 ani îşi va invita musafirii la un restaurant.
