Consiliul Județean așteaptă sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru a deschide noi lucrări pe drumurile județene în acest an. Președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a declarat că județul Botoșani ar urma să primească prin Ministerul Dezvoltării 220 miliarde lei vechi.
”Aștept niște repartizări de la Ministerul Dezvoltării să mai putem deschide prin Program Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) niște investiții noi și pe drumuri județene. Am înțeles că vom primi în jur de 220 miliarde lei vechi, așa cum am primit și anul trecut de la Ministerul Dezvoltării. Drumurile județene care nu sunt prinse în drumul strategic, care nu sunt prinse pe fonduri europene vor avea prioritate la modernizări. Un exemplu ar fi drumul Ghireni-Coțușca sau Viișoara-Viișoara Mică, un alt drum județean care traversează Mileanca ar putea intra în reabilitare”, a spus președintele Consiliului Județean.