I-a murit tatăl când avea 11 ani, a cules căpşuni alături de mamă în Spania, iar în prezent este adulat de mii de fani. Vezi povestea incredibilă a fotbalistului botoşănean din campionatul Spaniei!

florin-andone
Foto: Prosport

Florin Andone, puştiul de 21 de ani care a marcat două goluri pentru Cordoba, echipă din Primera Division, are o poveste impresionantă de viaţă: a plecat din ţară pentru a scăpa de sărăcie, tatăl i-a decedat într-un accident de maşină şi la 15 ani a jucat pentru prima oară la o echipă de fotbal, după ce se lovise de două refuzuri, scrie Prosport.

În 2013, atacantul a fost aproape de un transfer la Rapid, dar înţelegerea a picat. Ibericii s-au interesat de serviciile românului la naţionala de juniori, dar Andone a preferat să spună prezent României, pentru care nu a jucat însă decât trei partide, în 2012.

like facebookA debutat cu gol în Primera Division, reuşind astfel să atragă atenţia nu doar a presei din Spania, ci mai ales a celei din ţară. Florin Andone are numai 21 de ani, iar numele lui nu spunea nimic până în urmă cu doar câteva zile, când şi-a trecut numele pe tabelă în meciul dintre Cordoba şi Granada, unul încheiat cu scorul de 2-0, dar şi cu aplauze din partea a 19.000 de spectatori spanioli care au privit către atacantul român şi au zâmbit. Povestea lui Florin Andone este una tipică jucătorului român ambiţios. A pornit de jos şi nu a renunţat la pasiunea sa nici chiar atunci când viaţa l-a pus la pământ: „Nu sunt bogat, nu am avut şi nu am bani”, povesteşte fotbalistul român.

florin andone
Foto: Prosport

A cules căpşuni vreme de trei ani

Avea doar 11 ani atunci când tatăl a murit într-un accident de maşină. Nu obişnuieşte să vorbească despre momentul care i-a zdruncinat viaţa din temelii şi l-a transformat din băiat în bărbat: „E groaznic să rămâi fără tată la o vârstă atât de fragedă. E dureros, ai senzaţia că nu mai poţi să stai în picioare, că ţi se duce pământul de sub ele”, rememorează cel care a plecat din ţară împreună cu mama acestuia, în speranţa că va avea o viaţă mai bună. A avut dintotdeauna o viaţă dificilă. A învăţat mai întâi ce înseamnă să ai lipsuri, pentru ca mai târziu să le poată umple. La 11 ani, se vedea rupt de casă şi nevoit să o ia de început, în Vinaros, în estul Spaniei. A cules căpşuni în primii ani, alături de figura maternă, pentru a putea câştiga bani pentru o pâine. Mama acestuia a avut două locuri de muncă, făcea şi menaj.

Abia la 15 ani şi-a reîncercat şansa ca fotbalist, după ce în România fusese refuzat de echipa de juniori a celor de la FC Botoşani. S-a văzut nevoit să se gândească de două ori dacă să continue sau nu. Se lovise de al doilea refuz, când Villarreal nu l-a oprit în lot. A preferat să muncească alături de mamă şi să evolueze în liga a treia, pentru Vinaros. Marca pe bandă rulantă: „Voiam să le arăt că sunt bun, aveam nevoie de confirmări”. Iar în 2011 a primit-o poate pe cea mai importantă: Villarreal l-a dorit din nou. A fost rapid împrumutat în liga a treia, la Atletico Baleare, pentru care a marcat de 12 ori. În 2014 semna cu Cordoba, care îl urmărise pe puşti şi îl dorea. Echipa revenise în Primera Division după 42 de ani, iar Florin Andone părea cea mai bună variantă pentru atacul spaniolilor.

A refuzat naţionala Spaniei

În 2013, Andone a fost la un pas să revină în ţară. Rapid l-a dorit, se înţeleseseră verbal, dar lucrurile nu s-au mai întâmplat: „Eu ţin cu Rapid de când mă ştiu. Dar dacă nu a fost să fie, nu mă mai gândesc la asta. Nu are rost. Poate într-o zi se va întâmpla. Până atunci aş vrea să mă impun aici, în Spania”. A ales Spania în locul României, dar nu şi la naţională. Ibericii l-au chemat la lotul de sub 21 de ani, dar el a spus <<prezent>> naţionalei sub 19 ani în 2012. A fost convocat pentru trei meciuri şi atât. Nu a mai auzit nimic de aproape trei ani: „Vreau să joc pentru România, aştept, îmi văd de treabă şi, dacă cei de la federaţie vor considera că eu merit să fiu chemat la lot, voi veni cu inima deschisă”, spune entuziasmat cel care în 2015 pare să-şi facă un nume pentru el.

„Cred ca aş fi încercat să muncesc şi să-mi câştig pâinea de zi cu zi”

Florin dezvăluie cu seninătate că ar fi muncit orice în Spania dacă nu ar fi ajuns fotbalist şi îşi descrie viaţa ordonată şi fără excese care l-a făcut să ajungă în Primera Division. E fan al serialului de desene animate “The Simpsons” şi abia aşteaptă să ajungă la echipa naţională a României, pentru care ar refuza oricând Spania, cum a făcut-o şi când era junior. Nimeni din staff-ul primei reprezentative nu l-a contactat însă, până în acest moment. Singura echipă din România care s-a interesat de Florin Andone anul trecut a fost FC Botoşani, formaţia din oraşul unde s-a născut Andone.

florin andone si prietena
Foto: Prosport

Florin, ce ai simţit în momentul golului?
M-am simtit foarte bucuros, împlinit… E un vis devenit realitate să joc titular în Primera División şi să dau şi gol. Sunt foarte fericit.

Cât de grea a fost aşteptarea? Ai debutat abia în etapa a 17-a.
Da, asa este.. Târziu, dar nu contează asta. Important este că domnul Djukic (n.r. antrenorul echipei Cordoba) are încredere în mine şi uşor, uşor intru în joc. Domnul Djukic m-a felicitat, mi-a spus că am facut un meci bun şi să continui aşa. Colegii la fel. Mi-au spus să fiu cu picioarele pe pământ şi să continui tare.

Peste două etape jucaţi cu Real Madrid. Te pregăteşti de un gol pe „Santiago Bernabeu”?
Ar fi un vis. Pe moment nu ma gândesc la meciul cu Real Madrid, ci la cel cu Rayo Vallecano. Sper să jucăm bine şi să obţinem cele trei puncte.

„Cu mai multe goluri voi ajunge la naţională”

Te consideri un produs al fotbalului românesc sau spaniol?
Eu cred că al fotbalui spaniol, am crescut aici cu fotbalul şi cred că pot spune că sunt un produs al fotbalului spaniol.

Te-a sunat cineva de la echipa naţională, în acest sezon?
Nu, momentan nu.

Crezi că un atacant din Primera ar fi îndreptăţit să spere la convocare?
Nu mă gândesc la asta. Vreau să cresc ca jucător şi să am mai multe minute jucate. Apoi totul va veni de la sine.

Ce-ţi lipseşte ca să ajungi la naţională?
Mai multe jocuri în Primera División, goluri, prestaţii bune.

“FC Botoşani m-a dorit din România”

Care a fost ultima echipă din România interesată să te achiziţioneze?
Cei de la Botoşani au fost interesaţi de mine anul trecut, dar pe moment nu mă intereseaza să mă întorc în fotbalul românesc. Vreau să cresc aici, în fotbalul spaniol.

Atacantul Andone va fi următorul Adrian Ilie sau Craioveanu în fotbalul spaniol?
Doamne ajută! Poate cu munca multă şi cu puţin noroc. Nu se ştie niciodată.

Urmăreşte zilnic The Simpsons

Ai surprins într-un interviu acordat presei spaniole, în care spuneai că îţi place să dormi. Cum decurge o zi normală din viaţa ta?
Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 08:30, merg la antrenament şi iau micul dejun acolo la stadion. Merg puţin la sală înaintea antrenamentului şi după îmi fac antrenamentul cu echipa. După antrenament vin acasă cam pe la ora 14:00, iau masa împreună cu prietena mea şi după asta mă uit la televizor. Îmi place foarte mult să urmăresc “Los Simpsons”, care începe la ora 14:15. În timp ce iau masa mă uit la televizor. La ora 15:00 mă uit la “Deportes Cuatro” (n.r. emisiune sportivă) şi pe la vreo 16:00 mă bag la somn. Dorm vreo două ore şi, după ce mă trezesc, ies cu prietena în oraş la o plimbare, ori mă joc la playstation, ori merg la sală. Depinde de zi şi depinde de cum mă simt eu. Seara luăm cina împreună, apoi iar la televizor şi la somn. Cam aşa sunt toate zilele mele.

Ai plecat la 11 ani în Spania. Te-ai gândit ce ai fi făcut dacă nu ajungeai fotbalist?
Cred ca aş fi încercat să muncesc şi să-mi câştig pâinea de zi cu zi, în orice domeniu, ca orice persoană modestă.

Sursa: Prosport

One thought on “I-a murit tatăl când avea 11 ani, a cules căpşuni alături de mamă în Spania, iar în prezent este adulat de mii de fani. Vezi povestea incredibilă a fotbalistului botoşănean din campionatul Spaniei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *