Un scandal puternic a avut loc, în prima zi de Crăciun, într-un bar din județul Botoșani. Mai mulți tineri au distrus bunurile dintr-un local din orașul Flămânzi și au luat la bătaie clienții. Este vorba de U. P., de 22 ani şi B. P. de 23 ani, ambii din oraşul Flămânzi, B. C. de 29 ani, din municipiul Botoșani şi F. T. de 32 ani, din comuna Frumușica, care, aflați sub influența alcoolului, au intrat într-un bar, provocând scandal.
Un alt grup, din Copălău, ai cărui membri au fost fost implicați în scandal, fiind agresați, au luat-o la „fugă” cu mașina. Ghinionul lor că, la mică distanță de locul unde au băut, au dat nas în nas cu Poliția.
Oamenii legii au oprit mașina, după ce au văzut că aceasta rula cu viteză excesivă. Conducătorul autovehicului, I. A., de 20 ani, din comuna Copălău, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În cazul celorlalți scandalagii, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.