Meteorologii au anunțat, joi, schimbarea vremiii. Potrivit acestor, de vineri, vremea va deveni în general închisă şi se va răci în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei.
Se vor semnala precipitaţii, în prima parte a zilei în sud-vestul şi nord-estul teritoriului, precum şi în zonele deluroase şi montane, apoi acestea se vor extinde şi vor cuprinde majoritatea regiunilor.
Vor fi mai ales ploi în sud-estul şi sudul extrem al ţării, în timp ce în restul teritoriului, treptat, vor predomina ninsorile şi lapoviţa.
Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales după-amiaza şi noaptea în sud-est şi sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în Moldova şi Transilvania şi 9 grade în regiunile sudice, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade