Circulaţia trenurilor în perioada sărbătorilor de iarnă

trenCFR Călători informează că în perioada 19 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul  Sărbătorilor de Iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre Sighetu Marmației, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timișoara Nord, Brașov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Arad,  vor fi suplimentate cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete.

De asemenea, şi trenurile care fac legătura între Timișoara și Iași, staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane.

În unele zile libere din perioada 25 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum și unele trenuri Regio nu vor circula. Rugăm toți pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul și să consulte, pentru informații actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la biroul de informații din stația de plecare.

Având în vedere cererea mare de bilete din perioada sărbătorilor, recomandăm pasagerilor să achiziționeze din timp legitimațiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit și cușetă. Biletele pot fi cumpărate online ușor și rapid, de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, cu o reducere suplimentară de 5 %. La verificarea lor în tren este necesară doar prezentarea id-ului de bilet primit pe e-mail. De asemenea, CFR Călători reaminteşte tuturor pasagerilor că pot beneficia de o numeroase oferte comerciale foarte avantajoase.

CFR Călători mulţumeşte tuturor celor care îşi cumpără de fiecare dată bilet:

ü  Online de pe www.cfrcalatori.ro

ü  De la automatele XsellKiosk din gări

ü  De la automatele ZebraPay

ü  Prin rezervare telefonică

ü  Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR

ü  De la distribuitori autorizați (agenții de turism)

 Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (în trafic intern) şi 021.314.5528 (trafic internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Sursa> comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *