Biroul Electoral Central a transmis Biroului Electoral de Cirscumscriptie numarul mandatelor atribuite, pina in acest moment, judetului Botosani. Alianta PSD+ PC are cert un mandat de senator si doi de deputati, PD-L are sigur un senator si un deputat, iar PNL are sigur doar un deputat.
Mandatele nu sunt nominale, insa pot fi facute speculatii pe tema cui vor reveni acestea.
Cert este ca mandatul PSD+PC la Senat ii va reveni lui Gheorghe Marcu.
La Camera Deputatilor, mandatele vor fi obtinute de Andrei Dolineaschi si Costica Macaleti, de la PSD+PC, de Stelica Strugaru de la PD-L si Florin Turcanu de la PNL. Toti acestia au obtinut cele mai bune scoruri in colegiile lor.
Al doilea mandat de senator este mai greu de atribuit, in conditiile in care Biroul Electoral sustine ca va face inminarea mandatelor la finalul actiunii. Daca ar face-o in momentul de fata, acest mandat ar trebui sa ii revina lui Viorel Alexandru, de la PD-L, iar Liviu Cimpanu ar pierde astfel fotoliul de senator, cu toate ca a obtinut cele mai multe voturi. Daca o va face dupa stabilirea tuturor mandatelor, senator ar putea ajunge Liviu Cimpanu sau, in cazul unor negocieri, chiar unui UDMR-ist, in contextul in care PNL nu are mandat de senator la Botosani.