Un autoturism Ford Focus a fost făcut praf de un şofer începător, duminică seară, la ieşierea din municipiul Botoşani.
Şoferul, Alexandru Babei, 18 ani, se îndrepta împreună cu trei prieteni spre Suceava, însă în apropierea sensului giratoriu de la Dedeman a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens şi a ajuns în parapetul de pe marginea drumului. Cei patru, care sunt elevi la AT Laurian, au plecat la o plimbare părăsind pentru scurt timp o petrecere care avea loc la hotel Premier. Ei nu au parcurs decât un kilometru de la locaţie.
În urma impactului maşina a fost distrusă în totatitate, însă din fericire nimeni nu a fost rănit.
La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri şi unul de poliţie. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Şoferul a obţinut permisul în luna august a acestui an.