Instituția Prefectului Botoșani nu a primit încă decizia Curții de Apel Suceava cu privire la sentința dată în cazul președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu. Subprefectul Gelu Țigănucă a declarat, vineri, că prefectul Costică Macaleți va face, luni, o adresă către CJ prin care va solicita un exemplar din decizia Curții de Apel Suceava, în cazul în care aceasta a ajuns la CJ.
”Vom cere secretarului Consiliului Județean să ne transmită un exemplar din această decizie, dacă este comunicată CJ, cu propunerile care trebuiesc formulate de către secretarul CJ. Luni, vom transmite CJ solicitarea de a ne comunica decizia și propunerea lor”, a spus subprefectul Țigănucă.
El susține, însă, că materialul trimis de Florin Țurcanu Instituției Prefectului, prin avocatul său, nu are nicio relevanță. Președintele CJ a trimis un material în care argumentează că nu există motive pentru a fi suspendat din funcție.