Autorităţile centrale au uitat de promisiunile făcute şi nu vor asfalta singurul drum naţional de pământ în 2015.
Este vorba despre DN 24 C Rădăuţi Prut-Manoleasa, autorităţile punând bani în buget doar pentru expertize, nu şi pentru studiul de fezabilitate sau lucrările propriu-zise, deşi premierul Ponta declara în 2013 că şoseaua trebuie modernizată, în 2014.
„Am prevăzut bani în bugetul companiei să începem să facem expertize. (…) Este un mic pas, nu putem să alocăm deocamdată în buget sume de bani (pentru asfaltare, n.r.) pentru că nu avem în acest moment nici studii de fezabilitate, nici expertize făcute”, a declarat Alexandru Năstase, şeful Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, la dezbaterile din Parlament privind bugetul de anul viitor al CNADNR.
Mai mulţi parlamentari PDL şi PNL au solicitat, printr-un amendament, suplimentarea bugetului CNADNR din 2015 cu fonduri necesare modernizării acestui drum.
Premierul Victor Ponta cerea în octombrie 2013 că DN 24 C să fie asfaltat în acest an.
„La anul trebuie să punem banii pentru asfalt”, afirma premierul, subliniind că este ruşinos că România mai are drumuri naţionale de pământ.
Sursa: Mediafax.ro