Un bebeluş de numai şapte luni a ajuns, vineri după amiază, la spital în urma unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut pe strada Sucevei, în apropierea sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Pacea.
Un VW Passat a frânat pentru a acorda prioritate maşinilor din sensul giratoiru, iar un VW Upi a lovit prima maşină în spate. Maşinile erau conduse de două femei, iar şoferiţa VW Passat avea cu ea şi bebeluşul pe bancheta din spate.
În urma impactului aceasta a solicitat intervenţia cadrelor medicale având în vedere vârsta fragedă a copilului. Mama a plecat împreună cu copilul la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au deschis o anchetă, iar primele conculizii vizează vina şoferiţei din VW Upi care a nu a respectat distanţa faţă de autovehiculul din faţă.