Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a trasmis, miercuri, o avertizare de Cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Moldovei.
Astfel, începând de joi, 20 noiembrie, ora 6,00 şi până vineri, 21 noiembrie, ora 18,00, se pot produce creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, după cum urmează:
Pe râurile din bazinele hidrografice: Jijia (bazin superior şi mijlociu) şi afluenţii săi –judeţele Botoşani şi Iaşi, Bahlui superior (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici ai Prutului din judeţele Vaslui şi Galaţi,Bârlad superior şi afluenţii săi (judeţele Bacău, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi afluenţii mici ai Siretului inferior (judeţul Galaţi).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe râurile mici, afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.