Crestin ortodocsii ii sarbatoresc, astazi, pe sfintii arhangheli Mihail si Gavril

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici din intreaga lume ii prăznuiesc, pe 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi, in tradiţia creştină, conducătorii cetelor de ingeri şi călăuzele sufletelor in drumul lor spre Rai. Arhanghelul Gavriil, al cărui nume se traducere din ebraică "Dumnezeu este puterea mea", este unanim considerat a fi mesagerul veştilor bune. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mintuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavriil. Este infăţişat in icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă (in care va suna pentru a anunţa cea de-a doua venire a lui Iisus pe Pămint).

Mihail se traduce din ebraică prin "Cine-i ca Dumnezeu". Mihail, care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintii dintre ingerii păzitori care s-a luptat cu ingerii răzvrătiţi impotriva lui Dumnezeu, este reprezentat in iconografia ortodoxă in costum de soldat, purtind in mină o suliţă cu virful indreptat spre pămint. Sf. Arhanghel Mihail este mai des intilnit in tradiţiile romaneşti decit Gravriil. Astfel, in popor se spune că el este cel care ia sufletele oamenilor, stind la căpătiiul bolnavilor, dacă aceştia vor muri, sau la picioare, dacă vor scăpa de boală şi va continua să trăiască. Conform unei legende, Mihail ar fi fost iniţial un om simplu, insurat cu o fată frumoasă, pe nume Stăncuţa. După căsătorie, aceasta s-a transformat intr-o femeie rea, iar pentru răbdarea pe care Mihail ar fi avut-o faţă de ea, Dumnezeu l-a făcut sfint.

baner_net_liviu.jpg

buhaianu_jpg2.jpg