Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au identificat cinci tineri cu vârstele între 16 şi 18 ani, toţi din municipiul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt, comise în ultimele două săptămâni..
Potrivit Poliţiei, în noaptea de 11/12 noiembrie 2014, M.A., de 16 ani, şi C.S., de 16 ani, cu complicitatea lui M.E. de 18 ani şi G.C. de 16 ani, ar fi intrat prin efracţie într-un magazin din municipiul Botoşani, de unde au sustras diverse produse.
De asemenea, se bănuie că, în seara de 29 octombrie 2014, în jurul orei 21.00, în timp ce M. A. şi M.E. se aflau pe strada Vârnav din municipiul Botoşani, au folosit acte de violenţă pentru a-i sustrage unei femei de 62 ani, o poşetă în care aceasta avea un telefon mobil şi o sumă de bani. În aceeaşi cauză, P.F., de 17 ani, este bănuit de tăinuire.
Joi, 13 noiembrie a.c., poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoșani faţă de M. E. şi M. A., urmând ca pe numele acestora să fie formulată propunere de arestare preventivă.