Ţabuleac: „Cei care l-au ales pe Conţac vicepreşedinte CJ au făcut o greşeală”

Mihai Ţabuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani susţine in continuare plecarea din cadrul instituţiei a vicepreşedintelui Constantin Conţac, aflat de mai mulţi ani intr-un multiplu conflict de interese. Acesta solicită consilierilor judeţeni să revină asupra deciziei luate in vară, cand l-au votat pe Conţac vicepreşedinte, mai ales că cetăţenii deja il sancţionaseră, prin neatribuirea a incă unui mandat de şef a judeţului.

,,A fost preşedinte, este vicepreşedinte, are o societate de transport, se află in spatele unei societăţi care lucrează la drumuri. Acest multiplu conflict de interese a existat şi in momentul in care majoritatea consilierilor judeţeni l-au propulsat in funcţia de vicepreşedinte, după ce tocmai cetăţenii l-au sancţionat la vot. Consider că atunci s-a făcut o greşeală şi cei care au făcut această greşeală trebuie să o corecteze", a declarat şeful CJ.

baner_net_liviu.jpg

buhaianu_jpg2.jpg