Un liceul din judeţul Botoşani a primit titulatura de Smarter Center, iar trei profesori titlul de „Profesor Smarter”. Asociația GEYC (GROUP OF THE EUROPEAN YOUTH FOR CHANGE) a decernat, luni, titlului onorific Centru Smater, Colegiului Tehnic „Gheorgeh Asachi” din Botoşani. La eveniment au luat parte cadre didactice, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai Primăriei Botoşani, consilieri locali.
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” a înregistrat cele mai bune rezultate la nivel național în Campania SMARTER și s-a remarcat prin inițiativă, creativitate și putere de mobilizare, implicând cel mai ridicat număr de tineri (13-30 ani) dintre cei care există la nivelul unității. Activitățile au reușit să transmită un mesaj clar tinerilor din județul Botoșani: „competențele digitale ajută la angajare”.
Un număr de 25 de unităţi de învăţământ din ţară au intrat în această competiţie, iar liceul din Botoşani s-a impus şi a obţinut prima titulatură de Centru Smater.
„Este prima unitate de învăţământ care a primit această titulatură la nivel naţional. Este o distincţie onorifică care marchează faptul că la Botoşani, la Colegiul tehnic Gheorghe Asachi, atât profesorii cât şi elevii au înţeles că aceste competenţe digitale îi ajută pe tineri să-şi găsească un loc de muncă. Toată lumea vorbeşte de şomaj, de sărăcie, de dificultăţile cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi, să pregătim tinerii pentru o viaţă mai bună„, a declarat Gabriel Brezoiu, manager general Asociația GEYC.
Cele trei cadre didactice cu rol de coordonator, respectiv prof. Georgeta Crețu, prof. Liliana Bobuțanu și prof. Rodica Gavril au primit titlul de „Profesor Smarter”, ca semn de prețuire pentru efortul depus.
„Chiar dacă suntem undeva la Nordul ţării, nu suntem uitaţi de lume, iar învăţământul botoşănean are multe valori, iar în ultima perioadă s-a impus la nivel naţional. Avem cadre didactice foarte bune, elevi nemaipomeniţi„, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
si care sunt PROFESORI si nu au treaba cu politichia !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!