Majorarea dobanzilor la creditele pentru persoane fizice poate fi contestata in instanta, sustine vicepresedintele ANPC, Gheorghe Ciubotaru

Majorarea dobanzilor la creditele pentru persoane fizice, practicata de mai multe banci din Romania, poate fi contestata in instanta, potrivit vicepresedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Gheorghe Ciubotaru.

"Chiar daca in contractul semnat intre banca si consumator este specificat faptul ca banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanzile in functie de piata financiara, au fost cazuri in care instanta de judecata a considerat majorarea dobanzilor ca fiind o clauza abuziva din contract si a anulat acele majorari", a explicat, pentru NewsIn, Gheorghe Ciubotaru.

Vicepresedintele ANPC sustine ca bancile au obligatia de a notifica fiecare client cu privire la majorarea dobanzilor pe care le practica. "Nu este legal ca o banca sa isi modifice dobanzile fara instiintarea clientilor, pentru ca acestia din urma trebuie sa aiba posibilitatea de a alege intre a continua contractul cu banca respectiva sau de a opta pentru o refinantare la alta banca", a mai spus Ciubotaru.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a finalizat, la mijlocul lunii octombrie, un proiect de reglementare a creditarii, care va intra in vigoare cel mai probabil de la 1 ianuarie 2009, la 60 de zile dupa publicarea sa in Monitorul Oficial. Proiectul impune furnizorilor de servicii financiare, atat banci cat si institutii financiare nebancare (IFN), sa nu majoreze dobanzile si comisioanele pe durata derularii creditului si sa nu introduca altele noi.

Noua lege nu se va aplica celor care au luat deja un credit. "Legea nu se poate aplica retroactiv", dar, dupa ce va intra in vigoare, "bancile, cel mai probabil, nu vor mai modifica dobanzile, pentru ca altfel risca sa-si piarda clientii", spune presedintele ANPC, Dan Vlaicu