Mai multe cadre didactice au solicitat sprijin sindicatelor pentru găsirea unui post în învăţământ, la mai bine de o lună de la începerea anului şcolar. Este vorba de foşti profesori care au activat în învăţământ, dar care nu mai au prins posturi din cauza notei mici obţinute la titularizare, respectiv sub 5.
Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, susţine că aceste persoane pot fi angajate doar dacă apar posturi libere pe parcursul anului şcolar.
„Sunt colegi care au activat în sistemul de învăţământ, profesori mai tineri, care au obţinut notă sub 5 şi sunt în căutarea unui post. Dacă pe parcursul anului se va vacanta un post, vor putea merge la o testare la nivelul unităţii. Sunt posturi care pot să apară în urma intrării în concediu fără plată a unui titular sau concediu de maternitate, de creştere a copilului„, a spus Liviu Axinte.