Viceprimarul Cosmin Andrei se declară nemulţumit, din nou, de preţul biletelor la meciurile de fotbal pe Stadionul municipal. El a declarat, marţi, că oficialii Clubului FC Botoşani ar trebui să ia exemplu de la organizatorii galei MMA, care au pus un preţ mic de intrare, iar evenimentul a fost un succes.
„Consider că este o reţetă de succes abordând un tarif mai mic pentru biletele de acces. Aş dori să înţeleagă acest lucru şi cei care administrează culbul de fotbal FC Botoşani. În loc să avem un preţ de 30 lei la meciurile FC Botoşani, putem să punem un preţ mai mic astfel încât să avem stadionul plin„, a spus Cosmin Andrei.
Viceprimarul susţine că investiţiile de pe stadion, implicit noctura, au fost realizate cu banii botoşănenilor, de aceea el crede că preţul biletelor la meciurile de fotbal trebuie să fie accesibil tuturor botoşănenilor.
„Această investiţie este făcută din banii contribuabililor, ai cetăţenilor. Clubul nu a avut niciun aport la îmbunătăţirea infrastructurii, astfel încât să crească preţurile„, a mai spus Cosmin Andrei, care a adaugat că îşi doreşte ca managerii clubului să înţeleagă acest lucru şi să reducă preţul biletelor.