Un bărbat de 49 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit în plin de o autoutilitară. Accidentul a avut loc, sâmbătă seară, la Dorohoi.
În timp ce s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii Sfântul Ioan Românu, din municipiu, bărbatul, de loc din comuna Pomîrla, a fost surprins şi accidentat de o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 ani, din Dorohoi.
Victima a fost transportată la spital cu leziuni grave.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.