Patru proiecte au fost retrase de pe ordinea de zi a şedinței de Consiliu județean, întrucât nu au avut avizul de legalitate din partea comisiei de specialitate. Este vorba de un proiect privind rectificarea bugetului judeţean, asocierea județului cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Botoşani, un proiect privind atribuirea unei licenţe de traseu, precum şi un proiect privind trecerea clădirii Căminului de la Vf. Câmpului în domeniul public al judeţului.
Consilierul judeţean Dumitru Zmău a solicitat explicaţii privind retragerea celor patru proiecte.
„Cine se face vinovat ca aceste patru proiecte nu sunt puse la punct pentru a nu putea fi introduse pe ordinea de zi. Ne adunati pe noi aici ca sa fim imprastiati. La ce mai venim. Este o armata de oameni sus. Sunt care s-au trezit la ora 5 și au venit la de Darabani„, a spus Zmău.
La ședința programată în premieră duminică a lipsit președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, care este în concediu.
Şedinţa de Consiliu Judeţean a durat în jur de 10 min, fiind aprobate în cele din urmă doar două proiecte de CJ.
Pe ordinea de zi nu a fost pus proiectul PSD privind schimbarea vicepreşedinţilor Gheorghe Sorescu şi Cristian Achiţei.