Monitorul de Botosani: Contac, ultimul tun

Afacerile cu banii pentru drumurile judeţene au inceput să iasă la iveală. Stratul de asfalt prea subţire, analize de calitate făcute doar pe hirtie, lucrări nesupravegheate şi, mai nou, lucrări neexecutate dar plătite. Toate au fost detaliate de noua conducere a Consiliului Judeţean, care cere demisiile directorilor de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP).

Odată cu schimbarea conducerii Consiliului Judeţean (CJ) ies la iveală o serie de aspecte ce pot explica misterul sutelor de milioane de lei cheltuite pe drumurile judeţene, in condiţiile in care acestea arată sub limita acceptabilului. Preşedintele CJ şi vicepreşedintele Florin Ţurcanu au inspectat vineri o parte dintre arterele judeţene şi au găsit probleme majore atit la lucrările de reabilitare totală cit şi la cele de reparaţii. Pe modernizare, reprezentanţii CJ au verificat Corni-Sarafineşti, Gulioaia-Dingeni şi Dobirceni, unde atit calitatea lucrărilor, cit şi procedura de plată prezintă lipsuri. Grosimea stratului de asfalt, care in proiect este de 10 centimetri, variază intre şapte şi nouă centimetri, şi nu se vede nicăieri că s-au preluat porţiuni de asfalt pentru testul de calitate. In condiţiile in care lucrările sunt plătite, se estimează că analizele de laborator au fost făcute pe hirtie. "Am oprit orice plată pentru modernizarea drumurilor pină cind nu văd rezultatele probelor pe reţeta de asfalt la laboratorul ales de Consiliul Judeţean şi nu de firma de construcţie", a declarat ieri Mihai Ţibuleac.

Vicepreşedintele Ţurcanu s-a revoltat din cauză că la Dobirceni lucrarea nu era supravegheată de nimeni, iar muncitorii turnau la mare viteză asfalt peste piatră, fără respectarea procedurilor. "Fără diriginte de şantier, fără reprezentant al Direcţiei Judeţene de Drumuri sau Inspecţiei de Stat in Construcţii. De asta sunt drumuri noi pe mijlocul cărora curg piraiele sau pline de gropi după numai două luni de la inaugurare", a declarat Florin Ţurcanu.

Tot vineri cei doi membri din conducerea CJ au constatat că drumuri reparate cu foarte mulţi bani nu arată calitatea aferentă sumelor investite. Aceştia au descoperit că in iulie DJDP a semnat două contracte cu societatea Construct Com şi că a efectuat plăţi de peste opt milioane de lei pentru drumurile Sarafineşti-Vorona-Copălău şi Joldeşti-Tudora-limita cu Suceava. "Sunt segmente de drum care figurează că s-ar fi reparat, dar nu arată de parcă ar fi fost supuse vreunei intervenţii. Există supoziţia că s-au dat bani pe lucrări nefăcute", a declarat Mihai Ţibuleac. Preşedintele a subliniat că situaţia se explică prin faptul că fostul şef al CJ a golit visteria Direcţiei de Drumuri prin accesarea celor două contracte folosindu-se de firma paravan Construct Com. In realitate, susţine acesta, banii au servit intereselor lui Constantin Conţac, acesta fiind şi cauza principală a deteriorării arterlor judeţene pe anumite segmente. "Aflindu-se intr-un triplu conflict de interese, avind balastiere, maşini de mare tonaj care strică drumurile, şi, in plus, firmă de reparat drumuri, domnul Conţac repară cu o mină ce strică cu cealaltă. La Sarafineşti trebuia să repare Construct Com pentru că utilajele acesteia au stricat cind au reparat Corni-Sarafineşti. In schimb, firma a cerut bani in plus pentru a repara, iar DJDP a dat fără ezitare", a mai spus Ţibuleac. Contractele au fost semnate in luna iulie, cind noul preşedinte depunea jurămintul, iar licitaţiile au demarat inainte de alegerile locale de la 1 iunie. Plăţile s-au derulat ulterior, in septembrie achitindu-se integral.

Şefii CJ cer demisia directorilor de la Drumuri şi Poduri

Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean au solicitat demisiile celor doi directori de la DJDP. "Vom lua măsuri in ce priveşte conducerea DJDP. Pentru că şi-a bătut joc de banii publici ai judeţului Botoşani", a tranşat preşedintele. In replică, Geanina Pintilii, directorul DJDP, a declarat că nu s-au dat bani pentru lucrări neexecutate, precizind că au fost efectuate lucrări pe opt kilometri la Vorona şi cinci in zona Tudora. "Pentru ce să fiu demisă? Am dat concurs pentru acest post, sunt funcţionar public şi intotdeauna am fost foarte corectă. Nu s-a făcut absolut nicio şmecherie", au fost cuvintele Geaninei Pintilii, directorul explicind că achiziţia de lucrări s-a făcut perfect legal, cu anunţ de licitaţie şi mai mulţi ofertanţi.

Drumul Sarafineşti-Vorona este reparat

Ulterior afirmaţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean, Mihai Ţibuleac, reporterii cotidianului Monitorul de Botoşani s-au deplasat la sectorul de drum la care făcea referire acesta. Drumul care pleacă din Vorona spre Poiana şi Sarafineşti a fost reparat făcind ca şi agenţii rutieri să speculeze acest lucru şi să amplaseze un aparat radar pe traseu. Repararea drumului a fost confirmată şi de localnici, aceştia precizind că lucrările s-au finalizat de curind. "Lucrările au inceput in august şi au durat mai puţin de 30 de zile. Inainte drumul arăta precum cel de la intrare in comuna Vorona, insă acum este bun", a declarat Mircea Rotaru, un localnic din Sarafineşti. Sătenii spun, insă, că maşinile de mare tonaj care circulă zilnic pe acest traseu vor avea o influenţă considerabilă asupra duratei de viaţă a acestui nou strat de asfalt. O parte din cetăţeni susţin că au aflat de la drumari că lucrările nu s-au incheiat. "Din cite am inţeles de la muncitori mai urmează să fie turnat incă un strat de asfalt după ce acesta se rodează", a declarat Costică Florea, un localnic din satul Poiana.

Constantin Conţac, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a precizat că nu cunoaşte aceste aspecte in condiţiile in care nu a fost implicat in procesul de reparare a drumului.