Se pling de salarii proaste, au facut greva sau pregatesc alte actiuni de protest, sustin ca statul nu le rasplateste pe masura munca si totusi nu o duc tocmai rau. Dimpotriva chiar o multime de bugetari din Botosani, cu lefuri medii sau chiar mici si-au cumparat ori si-au construit vile luxoase, informeaza postul de televiziune Tele M.
Si asta in conditiile in care nici ei si nici sotul ori sotia nu deruleaza, cel putin oficial, nici o alta activitate aducatoare de venituri importante.
Aproximativ un sfert dintre comisarii Garzii Financiare au case de locuit sau de vacanta. Proaspatul comisar sef adjunct CristianCalimandriuc detine o vila pe strada Ciresului din Botosani, undeva in apropierea cartierului ANL.
Casa, care are o valoare de impozitare de 688.000 de lei, adica circa 200.000 euro, a fost construita anul trecut. Oficial, banii ar fi fost procurati din vinzarea unui apartament si din doua imprumuturi. Unul, de la un cetatean german, iar altul de la BCR. Suspect este insa ca acesta a reusit sa obtina un imprumut bancar de 80.000 de euro in conditiile in care este divortat, iar salariul sau a fost anul trecut de doar ceva peste 2.400 de lei. Case mai detin si comisarii Petrica Ostin, Liviu Mahalagiu si Constantin Mihaiuc. Liderul sindicatului functionarilor publici din Botosani, Andrei Paramanov, nu prea are explicatii pentru aceste situatii. Ea este director economic la Consiliul Judetean, iar sotul contabil la Directia Agricola. Este vorba de Maria si Simion Bordas, care detin o vila tot pe bulevardul Mihai Eminescu. Desi este o constructie cu etaj, nu tocmai saraca, are o valoare de impozitare declarata parca in bataie de joc, numai 170.000 de lei. Adica 47.000 de euro, suma cu care in municipiu de obicei se vind apartamente cu doua camere.
Maria Bordas nu este insa singurul functionar din CJ cu vila. Miluca Zamfirache, sef serviciu in CJ, Sorin Lazarescu si arhitectul sef Constantin Ilisei au la rindul lor vile. Si mai multe semne de intrebare ridica insa casa pe care o detine Luiza Maga, referent la Directia Generala a Finantelor Publice. Impreuna cu sotul aceasta este proprietara unei vile in bulevardul Mihai Eminescu a carei valoare declarata este de 479.600 lei, adica in jur de 135.000 de euro. Marea problema este insa ca anul trecut sotul ei, Gheorghe Maga, nimeni altul decit fostul sef al Fiscului, a fost, conform declaratiei de avere, liber profesionist, iar din creditele contractate de cei doi se putea amenaja cel mult un … dormitor. Toate acestea se intimpla in conditiile in care lucratorii din sectorul bugetar nu se pot lauda cu lefuri tocmai consistente. Practic, cu salarii medii de putin peste 1.000 de lei unii isi ridica vile frumusele. Si asta in conditiile in care preturile in constructie nu sint dintre cele mai ieftine.