Asistentii maternali ameninţă cu proteste din cauza salariilor

Asistentii maternali din judetul Botoşani ameninţă cu proteste conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si pentru Protectia Copilului Botoşani si asta deoarece saptamana viitoare ei nu vor primi decat cel mult 70 la sută din salariul cuvenit lunii august. Cu toate că Direcţia Generală de Asistenţă Socială si pentru Protecţia Copilului Botoşani a primit bani printr-o rectificare de buget pentru salariile angajatilor, sumele sunt insuficiente. Asistenţii maternali nu vor primi decat cel mult 70 la sută din salariul cuvenit lunii august insă ei mai au de primit bani reprezentand sporurile şi hrana pentru copiii pe care ii au in plasament inca din luna iunie. Pentru că nu vor primi salariile integral la fel ca ceilalţi angajati, cei aproxmativ 400 de asistenţi maternali ameninţă că vor ieşi in stradă pentru a-şi cere drepturile. "Cu siguranţă vom ieşi in stradă peste o sută de asistenţi maternali pe 22 octombrie la ora 11.00 pentru că asistenţii maternali nu vor primi salariile integral pentru luna august si mai au si restanţe de luat din iunie si iulie", a declarat liderul de sindicat al directiei, Marius Oroşanu. Protestele au fost programate pentru data de de 22 octombrie, ora 11.00 si asta in ciuda faptului ca mai mulţi asistenţi maternali consideră că ziua a fost fixată mult prea tarziu. "Mi se pare cam departe data de 22 octombrie, trebuie să ieşim in stradă cat mai repede", s-a confesat unul dintre asistenţi maternali nemulţumiţi. Directia
Generală de Asistenţă Socială si pentru Protecţia Copilului Botoşani a
primit, in urma rectificării, pentru plata salariilor celor 1269 de salariati circa 19
miliarde de lei care se adaugă la cele 4 miliarde existente in prezent
in conturile directiei. Conducerea DGASPC Botoşani speră să primească sprijinul financiar al autorităţilor centrale pentru a incheia cu bine acest an in privinţa plăţilor salariale.