Sute de copii au inceput scoala cu paduchi

Controalele medicale la care au fost supuşi elevii şi preşcolarii din judeţ la intoarcerea din vacanţă au arătat că o parte dintre aceştia erau bolnavi, iar unii aveau grave probleme de igienă. Medicii şi asistenţii Compartimentului de Igienă Şcolară din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) susţin că astfel de probleme au fost depistate la peste 350 de copii şi adolescenţi din cei peste 57.000 examinaţi in şcolile generale, liceele, şcolile speciale şi grădiniţele din judeţ. Astfel 300 de copii au fost găsiţi cu păduchi, iar 16 cu scabie, majoritatea acestor cazuri fiind in mediul rural. Copiii cu astfel de probleme au fost trimişi la medicii de familie, pentru a li se prescrie tratamentul adecvat şi apoi acasă pină la vindecare. "In general au fost focarele din anii trecuţi. Dacă este să facem o comparaţie cu anii trecuţi cifrele sunt mai bune. La efectuarea recontrolului după 10 zile au scăzut mult cifrele, semn că lumea a luat la cunoştinţă normele igienico-sanitare prezentate de inspectorii noştri", a precizat Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog şef in cadrul ASP. Oficialul a precizat că de la examinări au chiulit, insă, 3.000 de copii.

Situaţia din Botoşani este mai proastă decit in judeţele din regiune, respectiv Iaşi, Bacău sau Suceava, unde deşi au fost consultaţi mai mulţi copii, au fost găsiţi bolnavi maxim trei sute.

Reprezentanţii ASP spun că este ruşinos ca in 2008 există astfel de probleme in rindul copiilor din judeţ şi pun totul pe seama lipsei de educaţie. "Copiii cu astfel de probleme provin din familii numeroase, sărace, unde regulile de igienă nu prea se cunosc sau nu sunt respectate din lipsă de bani. Este păcat că mai există astfel de cazuri, deşi ASP face in permanenţă cursuri de educaţie", a precizat Lidia Onofrei, purtător de cuvint in cadrul ASP.

Igienă precară in şcolile din mediul rural

Deşi s-au făcut multe investiţii care au dus la imbunătăţirea condiţiilor in şcolile din mediul rural, mai există incă foarte multe unităţi cu grupuri sanitare in fundul curţii. Din totalul de 675 clădiri şcolare existente in judeţ, peste 500 au WC-uri in curte. Acestea nu sunt dotate cu hirtie igienică, iar elevii trebuie să se spele pe miini la intrarea in şcoală, acolo unde sunt puse rezervoare cu apă. Pavel Rusu, inspector şcolar general, i-a avertizat pe directorii de şcoli să aibă in vedere menţinerea curăţeniei in grupurile sanitare şi dotarea acestora cu hirtie igienică. Şi in privinţa asigurării confortului termic in şcoli mai sunt incă multe de făcut. Astfel, datele centralizate de compartimentul tehnic al Inspectoratului Şcolar Judeţean arată că 395 de clădiri şcolare din judeţ sunt incălzite cu sobe cu lemne.