Ploaie de vedete la Zilele Dorohoiului

Dorohoienii au parte in aceste zile de cea dea doua editie a Zilelor oraşului organizate de municipalitate. Spectacole de teatru, expozitii, concursuri sau spectacole cu artisti cunoscuti sunt parte din manifestările pe care municipalitatea dorohoiană le-a pregătit. Zilele Dorohoiului au inceput de duminică, zi in care actorii Teatrului Mihai Eminescu au jucat la Biserica Sfantul Nicolae, lăcaş ctitorit de Stefan cel Mare, piesa "Apus de Soare". Manifestarile au continuat sub forma unui concurs de poezie, a unei expozitii a producătorilor agricoli din zonă iar weekendul care urmează va fi unul cu adevărat fuminant pentru dorohoienii mai tineri sau mai in varsta. Si asta deoarece organizatorii le-au pregătit trei spectacole prezentate de Alina Sorescu. Fiecare spectacol va fi deschis de trupe si artisti locali printre care si Voces sau Mugurelul şi va continua cu cantareti cunoscuti din muzica usoară si populară. Vineri după artistii dorohoieni vor canta Laura Lavric, Intense, Oops, Cream si Trident. Sambata, Ionel Coca, artist de muzică populară va incepe si vor continua Juan, Alina Sorescu, Mihai Trăistariu, Fuego si DJ David iar duminică după Mioara Velicu, Daniela Condurache vor canta Jasmine, Heaven, TNT si Hara. De asemeni la Dorohoi in aceste zile sunt asteptate si două formatii straine respectiv Barrikada din Ecuador si o trupă din Camerun. Municipalitatea a alocat din bugetul local circa 700 de milioane de lei vechi pentru organizarea acestor zile insă bugetul manifestarilor a fost suplimentat si de o serie de sponsori locali. Spectacolele prezentate de Alina Sorescu vor avea avea loc in centrul oraşului.