Cum ne-au reprezentat aleşii in Parlament

La final de mandat parlamentar botoşănenii pot trage linia şi concluziona care dintre parlamentarii votaţi in 2004 s-a apropiat cel mai mult de misiunea la care s-a angajat. Bazele de date, nu exhaustive, redau aspecte din viaţa parlamentarilor de Botoşani pe baza cărora poate fi descrisă parţial activitatea celor 10 aleşi ai botoşănenilor. Informaţiile puse la dispoziţie de site-urile oficiale ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se completează cu cele de pe pagina de Internet a Institutului pentru Politici Publice, principalii indicatori urmăriţi de monitori fiind numărul luărilor de cuvint in plen, al interpelărilor şi intrebărilor, prezenţa la vot şi iniţiativele legislative.

Senatorul Theodorescu este campion la chiul

Conform cifrelor, cel mai absent parlamentar de Botoşani de la activitatea specifică, este Răzvan Theodorescu. Acesta are o prezenţă la vot de 36%, procentul arătind că senatorul nu a fost prezent nici la jumătate din şedinţele camerei sale.

La celălalt pol se află ex-senatorul Mihai Ţibuleac, actualmente preşedintele Consiliului Judeţean, acesta fiind prezent la 85,1% din şedinţe. La capitolul luări de cuvint in plen se detaşează senatorul Gavrilă Vasilescu, aceasta şi graţie funcţiei sale de secretar al Senatului, avind la registru 498 de astfel de intervenţii la microfon. Codaşii sunt Radu Drăguş, cu 18 luări de cuvint şi Cătălin Buhăianu, cu şapte.

In ce priveşte interpelările şi intrebările adresate miniştrilor sau altor autorităţi centrale, cei mai critici dintre deputaţi au fost Ştefan Baban, cu 96, şi Doina Dreţcanu, cu 68. Dintre deputaţi, cele mai puţine interpelări le-au făcut Radu Drăguş şi Costică Macaleţi, cu cite şase. In baza de date nu apar interpelările senatorilor.

Propuneri botoşănene devenite legi

Dacă activitatea parlamentarilor se poate măsura in număr de iniţiative legislative, atunci cel mai prolific parlamentar a fost Gavrilă Vasilescu, cu 45, urmat de Ştefan Baban, cu 39 de iniţiative şi Liviu Cimpanu, cu 27. Conform bazei de date a Senatului, Mihai Ţibuleac a avut cele mai multe propuneri devenite legi. Este vorba despre modificarea Codului Consumului, modificarea unei ordonanţe de Guvern privind protecţia consumatorilor, o lege privind reorganizarea comunei Virfu Cimpului şi o alta ce infiinţează comuna Adăşeni. In aceeaşi bază de date Răzvan Theodorescu se poate lăuda cu organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe din Rominia, precum şi cu legea muzeelor şi colecţiilor publice, iar Vasilescu cu despăgubirea persoanelor ce au făcut depozite la fostul CEC şi o modificare la statutul deputaţilor şi senatorilor.

78205mare.jpg