O femeie din localitatea Dealu-Mare, de lângă Dorohoi, se zbate între viaţă şi moarte, după ce a înghiţit diluant. În vârstă de 88 de ani, Anica B. a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă în stop respirator. Iniţial, bătrâna a fost dusă la Spitalul Municipala Dorohoi, dar pentru că starea acesteia s-a agravat, ea a fost transportată la Spitalul Judeţean. Pentru că pe corp prezenta urme de violenţă, cadrele medicale au sesizat oamenii legii.
„A fost resuscitată, transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean cu prognostic rezervat, parametrii la limită, internată pe Reanimare. Prezenta urme în zona gâtului şi zona toracică„, a spus medicul Nicuşor Curteanu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a vedea dacă femeia a ingerat voluntar soluţia, sau dacă a fost forţată să facă acest lucru.