Un tânăr de 21 de ani a ajuns cu maşina în gardul unei locuinţe, după ce s-a urcat băut la volan. În noaptea de duminică spre luni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenţei din oraşul Săveni, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un gard.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.