Oficialii FC Botoşani vor să interzică, mai glumă, mai în serios, jucătorilor să se însoare în timpul campionatului.
Valeriu Iftime a afirmat că pe lângă interzicerea căsătorilor va interzice şi cununia între jucători pentru că destabilizează lotul.
Declaraţiile au fost făcute după ce Istvan Fulop şi Attila Hadnagy nu vor juca, duminică, cu U Cluj, după ce primul se însoară în acest weekend cununat de al doilea.
„Mă încearcă o întrebare care nu e prea ortodoxă în lumea fotbalului nostru. De ce se însoară jucătorii în timpul campionatului? Eu nu am să le mai dau voie să se şi cunune între ei pentru că îmi destabilizează situaţia şi nici nu le participă colegii la nuntă. E păcat să ai nunta şi niciunul dintre colegii cu care trudeşti zi de zi, cu care ai speranţe, cu care chiar eşti într-o sinergie teribilă să nu vină la nuntă mai ales că toată lumea ştie că e un eveniment unic în viaţa noastră. Bine, mulţi, fac mai multe asemenea evenimente, le fac cu repetiţie”, a precizat Valeriu Iftime.
One thought on “Fotbaliştii FC Botoşani au interzis la căsătorii în timpul campionatului”