FC Botoşani are un avantaj în meciul cu Dinamo, ce va avea loc pe 13 septembrie pe Stadionul Municipal. Astfel, meciul va fi o premieră pentru botoşăneni, fiind inaugurată nocturna şi mai mult decât atât, Dinamo nu va fi însoţită de fani.
Echipa bucureşteană a primit o sancţiune după incidentele din etapa trecută de la Cehlăul, iar în următoarele două deplasări nu va fi susţinută de suporteri.
Fanii dinamovişti au fost şi cei mai agresivi dintre galeriile ce au venit la Botoşani. La meciul din returul campionatului trecut au aruncat cu petarde.