Numărul studentilor patroni a scăzut anul acesta

Mai putini studenti botoşăneni şi-au infiinţat anul acesta firme chiar dacă ei beneficiază de o serie de scutiri la plata tarifelor si a taxelor care trebuie plătite atunci cand pornesc o afacere. Numărul studenţilor care au devenit anul trecut patroni a fost dublu decat cel inregistrat anul acesta pana acum. Potrivit şefului Oficiului Judeţean pentru Registrul Comerţului, Dumitru Duduc, anul acesta 27 de firme au fost infiinţate de studenţi. Asta in conditiile in care tinerii care urmează cursurile unei forme de invatamant superior de lunga sau de scurta durata la o facultate acreditata şi este cel putin in anul II de studiu beneficiaza de o serie de scutiri de la plata taxelor si tarifelor. Studentii care doresc sa-şi infiinţeze o firmă beneficiind de aceste facilitati nu trebuie sa fi depăşit varsta de 30 de ani. Anul acesta doar 27 de studenti botoşăneni au depus actele pentru a-şi deschide propria afacere. Doi dintre ei s-au autorizat ca persoană fizică iar 25 si-au infiinţat o societate comercială. Dumitru Duduc susţine că este posibil ca pana la sfarşitul anului numărul studenţilor-patroni să crească avand in vedere ca anul universitar incepe la 1 octombrie. "S-a intamplat şi anul trecut ca numărul studenţilor care vor să-şi infiinţeze o societate beneficiind de aceste scutiri să crească in lunile octombrie, noiembrie, decembrie pentru că atunci incepe anul universitar. Acum mulţi sunt in vacanţă. Cu siguranţa va mai creşte numărul studenţilor", a spus Dumitru Duduc, directorul Oficiului Judeţean pentru Registrul Comerţului. Cele mai multe societati infiinţate de studenti anul acesta sunt in domeniul prestărilor de servicii şi in special in domeniul comerţului.