Patronul fostei pensiuni Tabu vrea să aibă posibilitatea de a părăsi raza teritorială a Botoşaniului pentru afaceri şi a depus în acest sens o cerere prin care solicită modificarea controlului judiciar impus de judecătorii Judecătoriei Botoşani.
Sorin Ţâbuleac a solicitat înlocuirea interdicţiei de a părăsi localitatea cu interdicţia de a părăsi ţara motivând că este administratorul unei societăţi comerciale şi trebuie să se întâlnească cu partenerii de afaceri şi în afara judeţului.
Magistraţii de la Judecătoria Botoşani au respins, la sfârşitul săptămânii trecute, cererea formulată de acesta, însă omul de afaceri a contestat decizia la Tribunalul Botoşani. O altă măsură luată de judecători a fost ca cei patru să nu se întâlnească cu martorii din dosar.
Sorin Ţâbuleac, fosta gardă de corp a lui Cuciureanu, Bobi Bordeanu, precum şi doi angajaţi ai unor hoteluri din Botoşani au fost reţinuţi la începutul lunii iulie într-un dosar de proxenetism.
Potrivit anchetatorilor, mai multe tinere din municipiu practicau prostituţia, racolându-şi clienţii prin anunţuri postate pe site-uri de profil şi ajutate de suspecţi. Cei patru le aduceau prostituatelor clienţi, iar acestea întreţineau raporturi sexuale în fosta pensiune „Ţâbu”, din municipiul Botoşani.