Ministerul Educației Naționale a făcut publice, vineri 25 iulie, ora 9.00, rezultatele obținute de candidații care au susținut proba scrisă a examenului național de titularizare în învățământul preuniversitar. La nivelul județului Botoșani, au promovat examenul 80,7% dintre candidați. Potrivit Inspectoratului Scolar Judetean, 97 note sunt sub 5 (aprox. 19%); 161 note între 5 și 7 (aprox. 32%); 242 note peste 7 (aprox. 48%), iar patru note sunt de 10.
Candidații care au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului național de titularizare sunt: Buta Alice-Iuliana, Mahu Felicia, Prelipceanu Otilia-Sanda și Marcu Anca-Iuliana.
Contestaţiile se pot depune la sediul IŞJ Botoșani, vineri, 25 iulie, până la ora 21.00 şi sâmbătă, 26 iulie, până la ora 15.00. Rezultatele finale vor fi afișate la data de 30 iulie 2014.