Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement va avea director pe termen nelimitat, până la întoarcerea pe funcţie a actualului viceprimar Eugen Ţurcanu. Decizia a fost luată de primarul Ovidiu Portariuc, care, dacă la început s-a declarat nemulţumit de activitatea lui Lucian Drăghici la DSPSA, acum el spune că acesta nu a avut nicio vină în scandalul cu inaugurarea parcului de la sere.
Iniţial, Drăghici a fost numit director pentru două săptămâni, iar mai apoi pentru o lună.
„Din analiza făcută asupra celor întâmplate acolo, ca să fim corecţi până la capăt, vina în mare parte aparţinea domnului Eugen Ţurcanu, pentru că el predase cu două, trei zile înainte de tot acest incident de acolo (nr. locul de joacă). Nu avea de unde anticipa domnul director şi în câteva zile să ia măsuri şi să preîntâmpine tot ce s-a întâmplat acolo. Domnul Ţurcanu avusese un an să pregătească regulament, proceduri etc. A sancţiona un om pur şi simplu nu are sens„, a spus Portariuc.