Festivalul Seri Melancolice Eminesciene s-a încheiat, vineri seară, cu recitalul cantautoarei Zoia Alecu. Înainte a avut loc, la Grand Irish Pub, Gala Laureaților și recitalul trupei Icarus. Trofeul ediției din acest an a plecat la Iași, la tînăra cantautoare Ștefana Gane, participantă și premiată și anul trecut. Trofeul a fost acordat pentru cea mai bună creație pe versuri de Mihai Eminescu și are o valoare de 2500 lei. Celelalte premii au fost acordate pe fiecare secțiune în parte, respectiv Individual și Grupuri.
La Individual, locul I a fost câștigat de Mihai Cristian din Tulcea, locul II de Sebastian Ionel din Dorohoi, iar locul al III-lea de Cristina Dima din Iași. O mențiune a primit și Bogdan Moșuțiu din trupa Minus XY de la Cluj. Cristina Dima a fost premiată și la secțiunea Grupuri cu locul I alături de trupa Descântec. Locul II la secțiunea Grupuri a fost cîștigat de trupa Sinestezia din care face parte solista Miruna Buză, iar locul III de Simbol din Suceava. Mențiunea a fost câștigată de trupa Metil din Botoșani. Firma Avon Cosmetics a acordat câteva premii speciale unor interpreți care s-au remarcat în concurs.
După acordarea premiilor, a urmat un moment poetic și muzical susținut de scriitoarea Lucia Olaru Nenati pentru Mihai Eminescu, după care trupa Icarus i-a bucurat pe spectatori cu două piese antrenante care au prins la publicul prezent. Finalul i-a aparținut cantautoarei Zoia Alecu, aceasta impresionând încă o dată pe mulți din cei prezenți cu vocea sa. Zoia Alecu a adus la Botoșani și cele trei albume lansate odată cu relansarea ei în muzica folk, astfel încât cei care au dorit, au putut să le cumpere. Desigur, toți cei prezenți au asaltat-o pentru fotografii și autografe la final.