Deputatul Tamara Ciofu a participat, ieri, 3 iulie, a.c., la Conferința de lansare a raportului special al instituției Avocatului Poporului, privind ”Respectarea drepturilor copiilor privați de libertate în România, la Palatul Parlamentului. Totodată, evenimentul a prilejuit și semnarea Memorandumului de înţelegere pentru perioada 2014-2017 dintre Avocatul Poporului, reprezentat de domnul Victor Ciorbea şi UNICEF România, reprezentat de doamna Sandie Blanchet, cunoscută militantă pentru drepturile copilului.
Tamara Ciofu, în calitate de vicepreședinte a Comisiei pentru Drepturile Omului și președinte a Subcomisiei pentru egalitate de tratament și nediscriminare, a susținut o declarație privind demersurile instituționale ale Camerei Deputaților pentru promovarea și garantarea drepturilor minorilor aflați în detenție.
Astfel, deputatul PSD a prezentat rezultatele vizitei de documentare din octombrie, anul trecut, la Penitenciarul Găeşti, Penitenciarul de minori şi tineri Craiova şi Centrul de Reeducare Buziaş.
”În discuțiile cu cei din conducerea centrelor de reeducare am sprijinit, printre altele, ideea monitorizării stării de sănătate a copiilor aflați în detenție și instituirea unui program de supraveghere a acestora după eliberare pentru a asigura succesul eforturilor de reeducare. Detenţia pentru minori trebuie să fie o şansă, nu un sfârşit de drum pentru cei care încalcă legea. Şansa la reeducare, reintregrare în societate este, în sine, un drept al copilului, ce trebuie apărat şi respectat de toate instituţiile statului”, a declarat Tamara Ciofu la Palatul Parlamentului.
În cadrul evenimentului s-a evidențiat ideea creării unui organism autonom pentru apărarea drepturilor copilului în raport cu instituțiile statului, un mecanism instituțional asemănător Avocatului Poporului. Deputatul Tamara Ciofu s-a raliat propunerilor lansate în special de reprezentanții UNICEF și a susținut că va analiza aceste propuneri în următoarea sesiune parlamentară, alături de colegii săi.